Reciclez… sau măcar încerc

image1Mie mi se pare de-a dreptul spectaculos cum m-am încăpățînat atîția ani să reciclez în România. Prima amintire despre reciclare este strigătul care călătorea cîntat de jos din stradă pînă la noi la etajul 10, în zilele de week-end: „sticleee goaleee cumpăăr” sau „ziaree/fiaree veechi cumpăăr”. Ascultam fascinată cît de tare se auzeau sunetele. Eram mică, la vîrsta aceea încă nu ştiam nici ce înseamnă a cumpăra, am ţinut însă minte cîntecul şi încă tresar încîntată cînd am norocul să-l mai aud (acum doar în varianta „fiaare veechi”).

Au urmat dulapul plin de caiete şi manuale vechi din care tot duceam pachete grele la şcoală, la sfîrşit de an, pentru „maculatură”, şi plasele burduşite cu borcane goale, lăsate înainte în apă să se desprindă etichetele, pentru care primeam ceva bani în schimb la Alimentara. Asta pînă în 1989, cînd programul de strîns maculatură s-a oprit şi Alimentara n-a mai primit borcane. Clasicele sticle de lapte şi borcănașele de iaurt au dispărut și le-au luat locul pungile, sticlele și recipientele de plastic și carton.

In liceu, singura formă de reciclare care ne mai rămăsese în obicei era să ducem sticlele la schimb cînd cumpăram apă. Iar la noi în familie se bea muuuultă apă minerală. Simultan, în plan mai subtil, învăţam despre reducere şi refolosire de la bunicii mei, care taman ce-şi cumpăraseră o casă la ţară şi care, venind din oraş, călătorii şi aventuri, s-au aşezat brusc într-un loc şi au început să investească împreună într-o viaţă total diferită. Bunicul a lăsat servieta şi a luat sapa. Bunica a lăsat scrisorile şi a luat foarfeca de vie. Iar eu asistam la cele mai uimitoare întîmplări: cum fierbeau caisele stricate în butoaie cîteva luni, apoi într-o singură noapte se transformau în ţuică, cum s-a adunat lîngă grajd un morman mare de bălegar din care într-o zi a dispărut jumătate și bunicu mi-a spus că l-a vîndut, cum se adunau hîrtiile pentru aprins focul, cum resturile de la masă ajungeau terciuri îmbietoare pentru animalele din curte … în fine, cam cu orice se mai făcea cîte ceva, mai puțin cu unele plastice, care miroseau groaznic cînd ardeau în foc.

Uau, sincer: toate astea au fost o mare bătaie de cap pentru mine. Am detestat cu pasiune pachetele grele de hîrtie pe care trebuia să le ducem an de an la școală, toate plasele îndesate cu sticle … goale dar și pline!, munca neîncetată pe care o cerea o curte cu vie, livadă și atîtea animale … uf, cîtă trudă!

Poate tocmai de aceea, următoarea perioadă din viață n-am mai ținut cont de … natură. Cîțiva ani am fost acea adolescentă iresponsabilă, care aruncă saci imenși de gunoi, care consumă necugetat și care mereu cumpără mai mult decît e necesar. Cam în perioada aia s-au deschis și supermarketurile (sau parcă mai întîi au fost hipermarketurile) și apoi mallurile … ca să vezi! … deși cînd au apărut mallurile deja începusem să realizez cum funcționează consumerismul.

Am citit undeva că sînt trei pași pe care îi putem face ca să reducem deșeurile pe care le generăm: să reducem, să refolosim și să reciclăm (en: Reduce, Reuse, Recycle). Ei bine, eu i-am luat în ordine inversă. Nu știu dacă a fost o idee bună sau nu (nici nu știam de ei cînd am început să încerc să reciclez) dar vă pot spune cum a mers.

Mulți ani n-a mers. Cam din 2006 pînă în 2013 n-am știut ce să fac cu ce strîngeam. Strîngeam însă cu perseverență. Un dulap cu 5 rafturi s-a umplut cu hîrtii … de mai multe ori, debaraua cu borcane și sticle, iar în mijlocul sufrageriei mai mereu trona un sac imens cu plastice. Sincer nici nu-mi aduc aminte unde le duceam, dar știu că era al naibii de greu să ajung cu ele acolo. Așa că mai mult le strîngeam decît le reciclam efectiv. Atît de îndărjită eram încît preferam să țin sacii în mijlocul casei decît să mă îndur să-i arunc la gunoi. Mă bucur tare mult că am trecut de perioada aia.

Măcar la birou încet încet reușisem să includ reciclarea hîrtiei. Complicat însă: trebuia să strîngem peste 50 de kg, să le tocăm și să plătim o firmă sau un ONG să vină să le ridice. De fapt nu trebuia, încă trebuie, e singura opțiune momentan.

Apoi a venit 2013, ah, ce bine că s-a întîmplat 2013! A fost un an de cumpănă în încercările mele de a recicla. Atunci, călătorind în Suedia și Norvegia timp de o lună, am trăit în mod continuu experiența unui sistem de reciclare care funcționează. Cînd m-am oferit să lucrez voluntar în bucătăria unei comunități din Suedia, m-am așteptat ca doar gătitul vegetarian să fie ceva nou pentru mine. Dar, pe lîngă noile combinații și ingrediente, învățam și reciclare. Acolo am auzit prima dată de compost. Mi se pare în continuare magie cum resturile de mîncare se transformă în pămînt. Fascinant cum șervețelele merg în compost (unde aduc aport de nitrogen, ca și frunzele uscate) și nu la hîrtie (acolo se pune doar hîrtia curată și uscată).

Tot acolo am ridicat din sprînceană auzind pe cineva spunînd cu mîndrie despre sine că e “obsedată de reciclare și să nu ne speriem dacă o vedem verificînd în gunoi după reciclabile”. Ce bine înțeleg acum decizia ei! Vedeți voi, de cînd m-am decis să reciclez pînă să înțeleg cîteva prime bune practici de reciclare a trecut ceva timp și știu deja cît de greu e acest prim pas. Și dacă pînă și în Suedia un punct de colectare pentru reciclare e nevoie să fie verificat și curățat, e cu atît mai multă nevoie în România (chiar și la mine acasă …. cînd am oaspeți). Așa se făcu de m-am întors din Suedia cu o mare curiozitate față de compost și cu un nou curaj de a-mi asuma într-atît de mult intenția de a recicla încît să pot căuta în gunoi cu demnitate :D.

În Norvegia am stat o săptămînă în casa unei bune prietene. Ajutînd în cele gospodărești observ cu amuzament ceva total neașteptat. La sfîrșitul mesei toate vasele mergeau în mașina de spălat însă tot se mai petreceau vreo 20 de minute la chiuveta din bucătărie, spălînd de mînă …. ambalajele reciclabile. Exact cum spălăm vasele acasă după masă, exact așa spălam acolo sticlele de plastic, ambalajul de la cașcaval, conserva de suc de rosii, cu detergent, cu burete, și cu uscare lentă în suportul de vase. Mi-a plăcut așa, mi se pare mai aproape de adevăr să ne purtăm cu ambalajele reciclabile mai aproape de cum ne comportam cu vasele din care măncăm decît cu gunoiul.

Cum reciclez efectiv:

Am simțit că am făcut pasul de la a încerca să reciclez la a recicla efectiv atunci cînd mi-am asumat că ce strîng pentru reciclare e altceva decît gunoi. Gunoiul e una, și am un coș de gunoi cu sac pentru el. Ce strîng pentru reciclare e cu totul altceva, nu e gunoi, nu îl strîng în coș de gunoi (sau ceva similar) și nici de sac n-am nevoie.

Hîrtia o strîng teanc (publicitatea din poștă, facturi, desene, cartoane de la ambalaje – curate și uscate), PETurile le strîng spălate, uscate și strivite; conservele și sticlele spălate și uscate – ca și cum le-aș pregăti să le pun în cămară, să le folosesc din nou mai tîrziu. Pentru că asta se va și întîmpla: mai tîrziu vor fi folosite la altceva, și cu cît trece mai mult timp, cu atît mai greu de curățat vor fi.

Dar cum să gîndești așa și să mergi la clopotele de colectare din București? Abia le găsesc, sînt mereu murdare, mai nou și pline, și nu numai de reciclabile. Cîh! Unde mai pui că nici nu știu sigur dacă ce pun acolo ajunge cu adevărat să fie reciclat. Așa că nu duc la clopote decît ce nu pot duce în altă parte.

Pentru zona în care stau și în funcție de facilitățile de care dispun, eu mi-am găsit cîteva alternative care să funcționeze. In alt cartier și în altă locuință nu vor funcționa decît unele din ele sau poate mai multe. Ce am reușit să colectez știind că vor ajunge să fie reciclate sînt: PETurile, dozele de băuturi, sticlele, hîrtia, electronicele, resturile vegetale și resturile animale.

PETurile, dozele de băuturi, sticlele, hîrtia, electronicele:

image2Cel mai mare noroc pe care îl am este să existe la două străzi depărtare de casa mea un centru privat de colectare. Am profitat de ocazie și am mers să verific ce primesc. Mi-am luat inima în dinți, am intrat în curtea cu poartă ruginită larg deschisă și m-am oprit taman în fundul curții în dreptul panoului de tablă pe care erau scrijelite prețurile. Primesc hîrtie. Ce fel de hîrtie? Un domn corpolent în salopetă pătată mă asigură că orice fel de hîrtie” (reviste, cartoane, hîrtie fotografică). Țin să amintesc ce cred că totuși nu merge la hîrtie: șervețelele și bonurile fiscale (nu sînt așa de sigură de bonuri). La centru mai primesc PET-uri (iuhuuu!), doze și conserve. Și mai nou și sticlă, de orice culoare. Și electronice.

Am adus 5 kg de hîrtie și am primit un leu. Ce valoros a fost acel leu!

Avînd aproape un centru de colectare care plătește pentru reciclabile, am avut supriza să descopăr că mă aflu pe traseul uzual al “colectorilor informali”, acei “sticlee goalee cumpăăr” pe care îi auzeam de la etajul 10 dar care acum nu mai strigă, ci răscolesc în liniște pubelele publice în căutare de PET-uri și metale (cu hîrtia și sticla mai greu). Am profitat din nou de ocazie și măcar PET-urile și dozele nu le mai duc eu la centru; în schimb le spăl, le usuc, le strivesc și le pun la poartă într-un sac colorat, marcat cu simbolul reciclabil. În scurt timp trece cineva și le ia cu grijă, în liniște.

Resturile vegetale

image3Sint recunoscătoare să am acces la o curte cu o bucățică de pămînt, lîngă casă, însă suficient de departe să pot strînge acolo resturile vegetale fără să mă tem că ar mirosi sau că s-ar strînge insecte. Am instalat inițial o ladă de compost, apoi am adăugat încă două. În casă țin o cutie (de vopsea), cu capac, lîngă blatul de tăiat, în care adun ce ar fi resturile unui meniu lacto-ovo-vegetarian (reduc pe cît posibil resturile de lactate și de citrice – nu știu sigur de ce, presupun că lactatele ar atrage gîndaci și despre citrice am auzit că fie îngrunează procesul de descompunere, fie nu le plac rîmelor ); cînd se umple, o golesc în lăzile din curte.

Cele trei lăzi de compost nu ajung mai niciodată pline, poate doar cînd îndes frunzele de toamnă din toată curtea, dar și ele se lasă la jumătate la prima ploaie, iar pînă la următoarea toamnă dispar de tot. O dată pe an sau chiar la doi ani, scot din compostul făcut (pamînt plin de nutrienți) și-l folosesc în grădină sau în ghivece. Magie!

Resturile de carne

Le pun vizavi, lîngă gardul unei curți părăsite, unde locuiește o cățea bătrînă, care iese timid și mănîncă ce-i mai rămîne după cei au terminat cei trei pisoi negri.

Toate celelalte plastice, hîrtiile prea mici pentru a fi puse teanc și cutiile de lapte sînt cele care ajung la clopote. Le spăl, le las la uscat, le duc la clopote (îmi ia ceva timp să le găsesc), apoi mă spăl bine-bine pe mîini.

Deșeurile prea toxice

Inițial am pus bateriile, becurile, uleiul alimentar folosit și medicamentele expirate în aceeași listă cu reciclabilele. Apoi mi-am spus că sînt totuși o categorie aparte și le voi scrie separat. Colectez bateriile, becurile, uleiul alimentar folosit și medicamentele expirate indiferent dacă ajung să fie reciclate (uleiul uzat se reciclează și ajunge motorină) sau nu (din cîte știu medicamentele expirate nu sînt reciclate), asta pentru că sînt prea periculoase pentru a ajunge în pămînt, acolo unde ajung deșeurile nereciclate/-bile. Să arunci așa ceva la gunoi ca să ajungă undeva în natură e un mare FAUX-PAS!

Bateriile și becurile

image4Bateriile le strîng într-un recipient drăguț, făurit dintr-o cutie de carton de ceai și papier-mâché (se vede ca are și ochișori?). Cînd se umple cutia, le duc la un supermarket (deja cred că toate magazinele mai mari au un tub în care colectează baterii uzate). Le-aș duce la IKEA, unde îți oferă o baterie gratis pentru parcă 5 uzate, dar e prea departe.

Becurile le-au primit la Carrefour, deși e cam ciudat: am auzit că e destul de toxic ce iese dintr-un bec spart (din cele noi – dar reunosc: nu mă prea pricep) dar cutia de colectare din supermarket era așa de înaltă încît n-am avut cum să dau drumul becului fără să se spargă. Hmmm.

Uleiul alimentar folosit

Uleiul alimentar folosit (prăjit) e foarte toxic, ușor de predat pentru reciclare și ajunge motorină pentru mașini. Pe mine m-a convins să aud că uneori, ca să se facă motorină, se cumpără ulei nou, pentru că nu se strînge suficient uzat.

Cum fac? Strîng uleiul folosit într-o sticlă mare și îl depozitez sub chiuveta din bucătărie. Cînd nu mai am loc de el, intru pe pagina Uleiosul Reciclează și văd care e metoda de colectare din acel moment (într-o vreme venea cineva și-l lua dacă era mai mult, apoi trebuia dus undeva pe Carol, acum aflu că au reluat serviciul de preluare de acasă).

Medicamentele expirate

Nu vor fi reciclate dar sînt prea toxice să le arunc la gunoi. Sînt unele farmacii care chiar le primesc. Doar că îți ia nițel timp să găsești care din ele și să scrii procesul verbal de predare-primire.

Odată pus pe roate acest sistem de Colectare&Reciclare, total diferit de aruncarea gunoiului, în care mai aruncam doar ce nu era reciclabil (elastice de cauciuc, căni de carton pentru cafea, pahare de plastic de unică folosință, lavete, bureți, brichete…), am putut face următorul pas, către a Refolosi.

Ce refolosesc

Avînd toate reciclabilele curate și depozitate landemînă (în cutiile de colectare), mi-a venit foarte ușor să iau din ele ori de cîte ori am avut nevoie. Așa am făcut primul pas, refolosind caserolele de plastic, sticlele de apă și pungile.

image5Apoi am înlocuit ce nu puteam refolosi cu ceva reutilizabil. De exemplu, vazînd cîte pahare de carton nereciclabile arunc, mi-am luat un pahar de cafea refolosibil. Tot așa, observînd cîte recipiente și pungi de plastic tot strîng … să le refolosesc” îmi ziceam, dar oricît le-aș fi refolosit tot erau enorm de multe, am trecut la recipiente speciale (rezistente la căldură și îngheț) și la plasele de pînză.

Tot pentru cum se comportă recipientul la cald și rece am ales să port cu mine și o sticla din ceva material rezistent la căldură în care îmi iau apă sau ceai.

Reducerea

Gîndindu-mă la scopul final al întregii activități de reciclare, anume de a păstra natura vie și curată, mi s-a năzărit să mă gîndesc și la cam cît consumă și poluează o fabrică de reciclare. Și la cam cît de reciclabile sînt la rîndul lor produsele care ies din cele reciclate? pentru că doar sticla se reciclează la nesfîrșit. Și cînd sînt transformate în alte produse, cam cît de folositoare ne sînt acele produse? Nu știu cum sînteți voi, dar eu mi-am dat răspunsuri destul de sumbre la aceste întrebări. Îndeajuns de sumbre să încep să mă feresc să adun orice fel de recipiente, chiar reciclabile. Din acest moment, recunosc, am început să-mi par inclusiv mie bizară.

image6Inițial îmi reumpleam sticla refolosibilă doar acasă, din bidonul de 50 L (știu de H2ON care îți aduc acasă astfel de bidoane, pentru consum familial, împreună cu un dozator mic electric, tare ingenios), iar cînd eram în oraș mă mulțumeam să păstrez sticla cumpărată goală pînă acasă ca să știu sigur că ajunge să fie reciclată. Mai tîrziu mi-am făcut curaj și am încercat s-o reumplu și în oraș (sînt cîteva cafenele care au filtru de apă, pînă acum nimeni nu a refuzat să-mi dea 50ml de apă … gratis).

Dacă e vorba de mîncare, prefer să cumpăr alimentele din piață. Mă duc la aceeași tarabă de ani de zile. Mă bucur să o întreb pe vînzătoare de sănătate, uneori stăm mai mult de vorbă, alteori mă grăbesc. Acum deja știe că eu cumpăr fără pungi de plastic. Îmi adună produsele într-o ladă în spatele tarabei și, după ce le-am ales pe toate, mă ajută să le pun în plasele pe care le am deja.

Cînd cumpăr din supermarket mă uit la ambalaj și aleg produsul cel mai puțin împachetat, mai degrabă în hîrtie decît în plastic. Uneori insist să cumpăr fructele fără pungile oferite de magazin, alteori nu e nevoie să insist. Vorba VJ-ului de la Guerrilla: “orice român e obișnuit să aibă undeva în casă o pungă plină cu pungi, cum să luați fără pungă? Doar că eu nu și nu, nu mai vreau niciuna în plus, oricît de eco sau bio ar fi.

Planul meu: Reciclez, Refolosesc, Reduc (Recycle, Reuse, Reduce) și Plantez!